you always you

Stii ca persoana iubita e langa tine si ti se pare ceva normal sa fie asa...ti se pare ca tot ce e in viata ta e normal sa fie asa dar de fapt lucrurile sunt altfel...esti norocos ca el/ea e langa tine ca ai tot ce ai sau alte chestii care ti se par firesti.Deschide ochii sa vezi ce frumoasa e lumea si ce multe motive ai sa fii fericit...nimic nu e asa pentru ca asa trebuie sa fie...totul e acolo pentru ca tu sa apreciezi asta si sa te bucuri....Iesi afara,bucura-te de vremea buna...care ai ghicit ...e motiv de bucurie nu e doar asa sa fie pentru "ca asa e normal"...fa toate nebuniile si traieste la maxim pentru ca toate oportunitatile iti sunt date sa profiti de ele...apreciaza persoana iubita pentru ca e unul din cele mai importante motive sa te simti bine si sa simti ca lumea e a ta...Si pt tine...nu uita sa asculti patrice inainte de culcare,sau orice altceva te face sa zambesti si sa visezi frumos...nu uita sa zambesti dimineata oricat de obosit ai fii...macar te-ai trezit si ai posibilitatea de a face ceva minunat in ziua respectiva...

Intre dezamagire si speranta

Stau in camera ascult Veritasaga...si...ma gandesc...la viata...la sentimente...la imagini...la priviri si la multe alte lucruri care nu se pot exprima in cuvinte,sunt atatea lucruri pe care ai vrea sa le spui cuiva,sa exprimi ceea ce simti dar...cand deschizi gura iti dai seama ca pur si simplu nu exista cuvinte care sa exprime ceea ce vrei tu indiferent cat de plastica si de cuprinzatoare ar parea lb.romana...Oscilez intre dezamagire si speranta...intre "raiul fericirii si iadul deznadesjdiei"...Intre bucuria ca am pe cineva langa mine si durerea ca nu e persoana pe care o iubesc...bucuria ca vine mama in vizita la mine si teama ca nu va fi multumita de mine...teama de licenta,de viata care ma asteapta dupa ce termin facultatea si nepasare ...fericirea de a fii inca un copil care isi permite sa ia totul in gluma...si frica de a nu o da in bara...si peste aceste mici framantari care parca imi fac viata putin mai grea m-a apucat o raceala naspa si ma simt ca dracu...

schimbari

Copilul ala mic si blond care facea mereu misto de el si de cei din jur a cam murit sau mnoa...s-a schimbat...asa ca...acum sunt satena(ciocolatie cum zic colegele mele)...da...e intr-adevar o schimbre dupa atatia ani in care am fost blonda dar pot sa spun ca marea schimbare e in interior...Consideram ca "traiesc intr-o lume in care toti se schimba doar eu raman la fel" dar nu era tocmai asa ...am descoperit ca si eu m-am schimbat si inca destul de tare...asa e mereu,ne schimbam in bine sau rau,ne maturizam,sau nu dar nimic nu ramane neschimbat...Imi vine sa rad cand ma gandesc cat de patetice si de aiurea mi se pareau cei ce mergeau cu prietena pe strada si cat misto puteam sa fac de oamenii indragostiti si inca nu pot sa cred ca am devenit la fel...aproape...si acum sigur Iulia rade da nu rade tu Batman ca pun pariu ca si la tine e la fel :P... Pana la urma sunt om si nimic din ceea ce e omenesc nu imi e strain si e ok totul atata vreme cat nu regret nimic si atata timp cat pot sa zambesc la toate prostiile din trecut si sa trec peste toate prostiile de care ma lovesc aproape zilnic...

sau alta data

Intr-o camera cu cea mai buna prietena a mea sau ma rog poate doar ma hranesc cu iluzia asta...nimeni nu vorbeste si asta nu de o zi sau doua ci de cateva saptamani fara explicatii sau alte chestii relevante...explicatia..."sunt ocupata","sunt obosita"sau alte expresii de gen.Imi ies din minti cand vad ca ceva nu e ok si nu mi se spune ce.Poate o sa imi spuna vreo data ce e sau ma rog ce a fost in acea perioada sau poate nu.Poate vom vorbi in seara asta sau alta data sau niciodata...depinde...Oricum nimic nu mai e la fel si ajung la concluzia ca oricat de ok ar fi prietenia cu o fata pana la urma lucrurile se racesc fara sa stii de ce sau cine a inceput...E tarziu..23:45 si maine ma trezesc dimineata asa ma duc si eu la somn...poate asa nu va mai fi aerul asta straniu de liniste in camera...Pace

singuratate

Cel mai puternic sentiment de singuratate te "ataca" atunci cand esti inconjurat de oameni...ma simt singura alaturi de oamenii care tin la mine si care imi incalca spatiul personal in ultimul timp...toti vor sa sta cat mai mult timp cu mine,sa mergem oriunde impreuna,sa facem chestii impreuna,sa fim siamezi...ce dracu e asa de greu de inteles ca vreau sa stau o perioada doar cu mine,ca ma simt sufocata si in acelasi timp singura cu toti si ca nu muzica pe care o ascult ma baga in depresie ci toate siropariile alea si incercarea lor de a intra cu bocancii in intimitatea mea...de ce toata lumea crede ca daca ne intalnim trebuie sa vorbim,mi se pare mult mai placut si mult mai ok sa stam si sa ascultam muzica fara sa spunem nimic...de ce toate cuvintele alea goale doar de dragul de a spune ceva cand nimic nu e de spus...nimeni nu intelege ca sunt momente in care preferi sa stai singur fara sa fii sunat din jumate in jumate de ora si sa fii intrebat daca te simti bine,de ce trebuie sa fii tot timpul bine dispus si gata sa faci conversatie cu toti si sa ii asculti cand au probleme...toti asteapta sa le spun daca am ceva daca ceva nu merge bine in viata mea dar nimeni nu vede ca problema sunt ei si ca oricum nu o sa imi "spal rufele in public"...ce as rezolva cu toate destainuirile,m-ar putea ajuta asta cu ceva,ma indoiesc sincer...la dracu sunt cu toane nu sunt blonda aia zambitoare si mereu bine dispusa de ce nu vede nimeni asta,am si eu dreptu sa fiu antisociala si sa ii urasc pe toti mai ales pe cei ce se incapataneaza sa ma ajute cand nu e nimic de facut...

de ce?

Lucrurile care ne marcheaza intr-un sens sau altul se intampla cand nici nu ti-ai imagina...Pur si simplu intr-o seara minunata cand totul pare superb esti lovit in fata de viata care iti arata si alte parti ale ei mai putin perfecte ...Astazi ma intorceam din Pollus unde pitipongisem vreo 2 ore...seara perfecta,singura mea grija era licenta(pentru care ma socoteam lovita de soarta)dar se pare ca venise timpul sa vad si alta fata a lumii...Am intalnit o fata cam de varsta mea stand pe o plapuma pe casa scarii...nu are unde sa stea,ce sa manance,nu are o familie care sa ii fie alaturi si la care sa se poata intoarce orice ar fi...tot ce are este o plapuma si un corn....Dintr-o data toate grijile legate de licenta mi s-au parut o joaca...pana si pisica mea are o viata mai buna.As putea spune ca am vazut multi oameni fara casa si fara nici un viitor dar nici unul nu m-a marcat in asa masura...ma gandesc cum ar fii fost ea daca ar fi avut o sansa...poate ar fii fost mai buna,ar fii realizat mai multe decat multi dintre noi...si totusi...ei i-a fost rapita aceasta sansa de la inceput...de ce si mai ales pe ce baza s-a luat decizia asta?...Imi amintesc un catren scris de Omar Khayyam si cred ca abia acum realizez cu adevarat la ce se refera:
"Esti trist?Adu-ti aminte ca-n jur atatia sufar
Si ca dureri mai grele in Univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sanii albi,de nufar,
Sa n-o iubesti.Nici dansa nu poate a iubi."
Solutia cea mai buna pare sa iti traieste viata fara sa te plangi si sa incerci sa o lasi mai buna decat ai gasit-o...e tot ce poti sa faci intr-o lume incorecta si nemiloasa....